Fiica Reichului (ebook) - Louise Fein

Fiica Reichului (ebook)

By Louise Fein

  • Release Date: 2022-03-01
  • Genre: Historical Romance

Description

ISTORIE – DRAGOSTE – FAMILIE- NAZISM – AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL


DACĂ ȚI-A PLĂCUT: Tatuatorul de la Auschwitz, de Heather Morris, Hoțul de cărți, de Marcus Zusak, Toată lumina pe care nu o putem vedea, de Anthony Doerr, Necunoscuta din Berlinul de Est, de Immanuel Mifsud


Cum alegi între loialitatea față de țară și o iubire care te poate distruge?

Leipzig, 1930. Hetty Heinrich este fiica unui înalt ofițer nazist și sora unui pilot Luftwaffe, crescută cu dorința arzătoare de a-și juca rolul în gloriosul Reich de O Mie de Ani. Crede cu ardoare în țara ei și în omul care o conduce. Dar asta până când îl reîntâlnește pe Walter, prietenul ei evreu din copilărie, care îi aruncă în aer toate certitudinile.

Cei doi încep o poveste de dragoste care le pune viața în pericol, odată ce valul de antisemitism devine un tsunami. Ca să-l salveze pe Walter, Hetty va trebui să sacrifice totul – iubirea de țară, legăturile de familie, poate chiar propria viață.


RECOMANDĂRI

„Bazată pe o cercetare istorică minuțioasă și minunat scrisă, cartea aduce în prim-plan o poveste de dragoste pasională, pe fundalul unei societăți ajunse la marginea prăpastiei. O lectură realistă, convingătoare și care te lasă cu multe întrebări dificile.“ Nikola Scott

„O poveste fascinantă despre nazismul văzut din interior, în care îndoctrinarea oarbă e transformată în eroism de puterea dragostei.“ Sharon Maas

„O călătorie superbă, extrem de emoționantă, în tumultul și tragedia celui de-al Doilea Război Mondial.“ Karen Harper